După Veruţa ,Iulita şi Anton au mai avut încă patru copii .
În 1941 ,Vera – prima lor fiică , s-a căsătorit cu Gheorghe.Au trăit o dragoste de o intensitate incomparabilă ,iar în acele timpuri căsătoria din dragoste era practic inexistentă.În 1942 ,Vera a născut o fetiţă – Ecaterina ,dar iarăşi soarta a oferit fericire într-o doză infimă de mică.Când fetiţa avea doar câteva luni ,Gheorghe -tatăl ei şi Anton – bunicul ei , au fost luaţi la luptă ,căci iar era război ,cel de-al doilea Război Mondial.Războiul e timpul de turbăciune a pământului ,atunci viaţa e doar o încercare ,inima e raiul fricii şi al deznădejdii ,iar ziua de mâine nu există ,căci nimeni nu ştie dacă o mai apucă.
Ecaterina era un înger rătăcit ,o inimă pură ,un suflet nepătat de răutatea lumii în care se născuse ,era întruchiparea dragostei absolute.Ea a şi rămas un înger căci în prima vară a vieţii ei ,atunci când s-au copt caisele ,ea a plecat departe ,acolo de unde nu se va mai întoarce vreodată şi a lăsat în inima Verei o urmă adâncă ,sfâşietor de dureroasă şi veşnică.Gheorghe ,fiind înştiinţat ,a făcut în fel şi chip să vină acasă pentru o zi ,să î-şi vadă fiica aşa mare pentru prima şi ultima dată şi a venit.